SPIRITUL – MOTIVAȚIE A AJUTORULUI RECIPROC

posted in: Uncategorized | 0

SPIRITUL – MOTIVAȚIE A AJUTORULUI RECIPROC

Cunoscând stările și arătările feței și corpului omenesc, datorate psihicului, voi „descoase” o a patra persoană (desigur, membră a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Alba Iulia) pentru a afla ce-i dă „forță în viață” să treacă peste toate încercările.

Mi-a spus, fără echivoc „CREDINȚĂ”!!!

A fost și este atrasă de spiritualitate. Adică, vezi-Doamne, ea crede în acea „forță” care unește persoanele ce își acordă ajutor reciproc, în ajutorul Divin și în Îngerul Păzitor. Se crede MOTIVATĂ de acest sprijin și, de unde- de altfel, primește acea forță. Face introspecție (adică inspecția sufletului), meditație (adică influența psihicului asupra neuronilor receptori din creier), rugăciune (coboară spiritul divin în trupul și mintea din capul său și din inima sa), toate aparținând unei sfere înalte, adică acolo unde sufletul se retrage după ce părăsește trupul vremelnic. Se hrănește cu autenticitate, deoarece energiile sunt sub formă de vibrații pure, nedistorsionate de ceea ce se află în creier. Această autenticitate, exprimată ca atare, înseamnă ÎNȚELEPCIUNE. Poate oferi sfaturi apropiaților, dintre care mulți sun membri ai CARP Alba Iulia, de pe Teilor 10. Ei sunt printre primii receptori, fiind convinși că -atenția pe care le-o acordă- se exprimă RECIPROC, chiar sub formă de AJUTOR. Știu, acei membri, că nu este persoana care să epateze, adică să arate cât este de înțeleaptă.

Persoanele de acest gen sunt contemplative, gândind că setea lor de dreptate socială (de unde și AJUTORUL RECIPROC) le poate conduce la o participare mai activă în viața comunități persoanelor vârstnice.

Totuși, această angajare socială -zic eu- nu trebuie să le stea în calea lor -de motivare a activității personale: de oferire de cadouri sieși. Nu este bine nici să se frământe lăuntric că nu au reușit să eradicheze răul ori că nu au făcut tot ce ar fi putut să includă în societate persoane nevoiașe, care îi ceruseră AJUTOR.

Credința, care îi dă forță în viață să treacă peste toate încercările, îi va permite să își treacă prin minte -forme de acțiune și idei- care să o facă să rămână motivată și conectată la viață.

Dacă sunteți O ASTFEL DE PERSOANĂ, dați LIKE și comentați.

 

 

DISTRIBUIE CAR PENSIONARI ALBA IULIADistribuie acest MESAJ și pe cel care va urma/urmează! Îndeamnă PRIETENII, CUNOSCUȚII și chiar POTRIVNICII TĂI să caute CAR PENSIONARI Alba Iulia pe net (pe site, blog sau facebook/CAR PENSIONARI ALBA), să dea LIKE (ÎMI PLACE) pe postări, ori să comenteze și, de fiecare dată, SĂ DISTRIBUIE prietenilor postarea noastră.

Vom fi… MII!!!!

Vor fi… MII, care

Vor fi… ajutați!

Chiar și cei PROSPERI pot cere -ÎNTR-O ZI- să fie ajutați. Mai știi..? Te așteptăm!!!

 

Follow CARP Alba Iulia:

CARP Alba Iulia este o asociatie al carei scop este ajutorarea reciproca a membrilor sai. Sediul asociatiei este in Alba Iulia, strada Teilor nr.10

Latest posts from

Leave a Reply