Fapt interesant!
Pe parcursul anilor, prin donatiile membrilor, Casa a adunat un fond de carte valoros. Titlurile reflecta preocuparile, uneori obsedante, alteori inaltatoare, proprii timpurilor prin care Casa a trecut de la infiintare si pana acum :
la loc de cinste se afla un exemplar al volumului ‘Lumina de luna – poezii de Mihai Eminescu’ intr-o editie din 1910 ingrijita de Ion Scurtu dupa manuscrisele poetului;
intr-o editie din anul 1912 a Editurii Libraria Societatii, un volum din Delavrancea – Apus de soare – Drama in patru acte.
Alte titluri :
‘Cum cunoastem lumea – Viata descifreaza mesajele lumii’ (1958), ‘Anecdotele stiintei’ (1971), ‘Enciclopedia medicala populara-ABC-ul sanatatii’ (1964), carti de popularizare a stiintei, desigur materialist-dialectice, dar care, la vremea respectiva, deschideau orizonturi pentru cel care le citea ;
‘Istoria Frantei de la Ludovic al XIV la Napoleon al III-lea’ – de Jacques Madaule Editura Politica 1973. Interesant este faptul ca acesta era un scriitor si politician catolic, implicat activ in actiunile Bisericii Catolice. Totusi, faptul ca era republican si activist in Miscarea pentru Pace a facut posibila publicarea lui si in Romania acelor vremuri;
‘Scrieri alese’ de Nicolae Balcescu, in colectia B.P.T 1955 si ‘Unirea Principatelor Romane oglindita in literatura’ de Virgiliu Ene, la editura Junimea. Adevarate carti de anticariat;
‘Onoarea’, de G.Basirov, Editura Cartea Rusa 1952 – roman al realismului socialist despre viata din colhozuri in timpul retragerii din fata puhoiului hitlerist ;
‘Opere-Povestiri’ de Cehov, ‘Rosu si negru’ de Stendhal, ‘Opere’ de Guy de Maupassant, carti care reflecta preocuparile intelectuale ale celor care veneau sa-si petreaca timpul in biblioteca C.A.R.P.-ului.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.