INCLUZIUNE SOCIALĂ
- Dacă nu am bani, îndeajuns, pentru nevoi personale dar și sociale, nu mă pot bucura de viață așa cum o fac cei care AU... Pentru perioada aceea sunt EXCLUS socialmente;
- Incluziunea socială, ca membru al CARP Alba Iulia se produce prin efectul ajutoarelor bănești nerambursabile pentru nevoi personale, dar și pentru nevoi sociale, prin socializare.
- Dacă sunt membru al CARP Alba Iulia, de pe strada Teilor nr.10, pot beneficia de INCLUZIUNE SOCIALĂ.
ACTIVITĂȚI SOCIALE
- Omul este o ființă socială.
- Social, Societate, Socializare nu sunt cuvinte lipsite de conținut. Ele conțin cel mai important element al umanului: nevoia de reciprocitate.
- Cele trei cuvinte de mai înainte: social, societate, socializare au dat și esența constituirii Caselor de ajutor reciproc. Într-una intrăm în societate ca să socializăm. În cea de a doua ne vom manifesta socialul din noi: AJUTORUL RECIPROC. Dăm un ban ca să ajutăm pe cei care sunt în *excluziune financiară și socială* și primim *un ban* când vom ajunge noi în nefericita situație de nu avea îndeajuns sau deloc, banul necesar să-mi acopăr cheltuiala, nevoit să o fac.
-
Peter F. Drucker - fondatorul managementului modern - spunea:
*Societatea bazată pe cunoaștere va deveni, în mod inevitabil, cu mult mai competitivă decât orice societate umană cunoscută, pentru simplul motiv că, odată cu creșterea accesibilității informației, nu vor mai exista scuze pentru lipsa performanțelor. Nu vor mai exista țări *sărace*, ci doar țări ignorante.
Același principiu se va aplica și companiilor, industriilor și organizațiilor de orice fel. De fapt, el se va aplica în egală măsură și în cazul persoanelor.*
Iată de ce site-ul nostru te provoacă, pensionar sau simpatizant al Casei noastre de Ajutor Reciproc din Alba Iulia, în Zona Centru, Strada Teilor la numărul 10.